tort-raw-vanilie-si-ciocolata

Ingrediente:

Blat:
200g caju
200g curmale
3 linguri cacao cruda

Crema:
300 g caju
un varf de lingurita de vanilie
3 linguri miere de salcam
50 g unt de cacao
1 cana apa (cat sa acopere caju in blender)

Glazura:
150 g unt de cacao
2 linguri de cacao cruda
2 linguri miere de salcam

Pentru torturile raw ai nevoie de o tava cu inel.
Am pus ingredientele pentru blat in robotul cu lama S si le-am procesat 3 minute pana s-au incorporat bine si s-au transformat intr-o pasta pe care o poti tine in mana si o poti modela.
Am intins compozitia in tava si am pus-o la congelator.
Intr-un blender am pus caju, apa, si mierea si am procesat 1 minut jumate la viteza maxima, am adaugat vanilia si untul de cacao topit la bain marine (maxim 42 grade pentru a-si pastra proprietatile) si am procesat 20 de secunde la cea mai mica viteaza.Pentru crema poti folosi si robotul, dar iese mai fina cu blender-ul. Apoi am adaugat compozitia peste blat si am introdus din nou la congelator.
Peste cele 150 g de unt de cacao topite la bain marine am adaugat mierea si cacaoa cruda si am amestecat cu o lingura pana s-au incorporat bine.
Ai grija, rezista tentatiei de a manca glazura inainte de a ajunge pe tort, iti va fi greu, crede-ma. :D
Scoate tortul din congelator si toarna usor glazura din centru spre margini, trebuie sa o faci repede pentru ca se va intari rapid. Lasa tortul la congelator 2-3 ore si apoi scoate-l in frigider, poti sa scoti inelul, datorita untului de cacao, crema va sta teapana. :) Daca vrei sa-l tii cateva ore afara din frigider mareste cantitatea de unt de cacao.
Savureaza-l impreuna cu cei dragi! :)
Timp de preparare 30 minute, cu tot cu spalatul vaselor. :)